Adrian Roman - regizor

Octavian Paler

Paradoxul vremurilor noastre

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem clădiri mai mari, dar suflete mai mici; autostrăzi mai largi, dar minţi mai înguste. Cheltuim mai mult, dar avem mai puţin; cumpăram mai mult, dar ne bucuram mai puţin. Avem case mai mari, dar familii mai mici. Avem mai multe accesorii, dar mai puţin timp; avem mai multe funcţii, dar mai puţină minte, mai multe cunoştinţe, dar mai putina judecata; mai mulţi experţi şi totuşi mai multe probleme, mai multa medicina, dar mai puţină sănătate.
Bem prea mult, fumam prea mult, cheltuim prea nesăbuit, râdem prea puţin, conducem prea repede, ne enervam prea tare, ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi, citim prea puţin, ne uitam prea mult la televizor şi ne rugăm prea rar. Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile. Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des. Am învăţat cum să ne câştigam existenta, dar nu cum să ne facem o viaţă. Am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor. Am ajuns pana la lună şi înapoi dar avem probleme când trebuie să traversam strada să facem cunoştinţă cu un vecin. Am cucerit spaţiul cosmic, dar nu şi pe cel interior. Am făcut lucruri mai mari, dar nu mai bune. Am curăţat aerul, dar am poluat solul. Am cucerit atomul, dar nu şi prejudecăţile noastre.
Scriem mai mult, dar învăţăm mai puţin. Plănuim mai multe, dar realizăm mai puţine. Am învăţat să ne grăbim, dar nu şi să aşteptăm. Am construit mai multe calculatoare: să deţină mai multe informaţii, să producă mai multe copii ca niciodată, dar comunicam din ce in ce mai puţin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor şi digestiei încete; oamenilor mari şi caracterelor meschine; profiturilor rapide şi relaţiilor superficiale. Acestea sunt vremurile in care avem doua venituri, dar mai multe divorţuri, case mai frumoase, dar cămine destrămate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unică folosinţă, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale şi pastile care îţi induc orice stare de la bucurie la linişte şi la moarte. Sunt nişte vremuri în care sunt prea multe vitrine, dar nimic în interior. Vremuri în care tehnologia îţi poate aduce această scrisoare şi în care poţi decide fie să împărtăşeşti acest punct de vedere, fie să ştergi acest mesaj. Aminteşte-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite, pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate.
Aminteşte-ti să spui o vorba bună copilului care te venerează, pentru că acel copil va creşte curând şi va pleca de lângă tine.
Aminteşte-ţi să-l îmbrăţişezi cu dragoste pe cel de lângă tine pentru că aceasta este singura comoară pe care o poţi oferi cu inima şi nu te costă nimic.
Aminteşte-ti să spui "TE IUBESC" partenerului şi persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales să o spui din inima. O sărutare şi o îmbrăţişare vor alina durerea atunci când sunt sincere.
Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mână şi să preţuieşti acel moment pentru că într-o zi acea persoană nu va mai fi lângă tine.
Fa-ţi timp să iubeşti, fa-ţi timp să vorbeşti, fa-ţi timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le ai.

Beckett 100. Pe 13 aprilie 1906 se năştea la Dublin, în Irlanda, Samuel Beckett, dramaturg şi prozator ce avea să fie asumat de Franţa, fiind trăitor la Paris pentru cea mai mare parte a vieţii sale. Un irlandez sadea care şi-a scris aproape toată opera în limba franceză, limbă de împrumut, pentru că, spunea: nu vreau să cad pradă stilului. Din punct de vedere al atitudinii faţă de stil, este oarecum opusul lui Cioran, român ce a trăit tot la Paris şi care a scris mai mult în franceză devenind un stilist al acestei limbi. Diferenţe şi similitudini între cei doi exilaţi „francezi”. Dar cel mai important element de legătură între cei doi a fost disperarea ca atitudine artistică şi fior interior. Anii de după cel de-al doilea război mondial, ani în care bomba atomică reprezenta ameninţarea primordială a omenirii, au fost ani în care Dumnezeu era marele absent, iar nimicul devenea temei filozofic. Pentru că totul, întreaga lume, putea fi redus la nimic în câteva minute sau ore. Cultura şi civilizaţia erau prizoniere agonice ale celor două impulsuri umane fundamentale: instinctul agresiunii şi frica de moarte. Opera lui Samuel Beckett are un caracter paradoxal şi a scandalizat atât lumea artistică precum şi oamenii obişnuiţi. Abisul resimţit în contact cu scrierile sau spectacolele sale a speriat o lume ce căuta să fugă de spaime în evazionism colorat şi zgomotos. Austeritatea operei şi a omului, un taciturn, retras din viaţa mondenă, a rămas ca un reper artistic incomod, ambiguu şi genial. În acest an se împlinesc 100 de ani de la naşterea sa, iar anul 2006 este Anul Beckett. Ce ciudat pentru noi, românii: murea pe 22 decembrie 1989.